Marian Oprișan, în prezent vicepreședintele Consiliului Județean Vrancea, și-a scos singura mașină pe care o are pe numele lui și trecută în declarația de avere, la vânzare pe OLX.
În Consiliul Politic Național al PSD de luni a fost cerută demisia lui Marian Oprișan de la șefia PSD Vrancea, chiar de către Cristian Misăilă, cel care a câștigat funcția de primar la Focșani și de către Marcel Ciolacu, au declarat surse din partid pentru News.ro. Acesta a refuzat să demisioneze, iar conducerea social-democrată a procedat prin vot la demiterea sa, au adăugat sursele citate.
Marian Oprișan a pierdut, în urma alegerilor de duminică, conducerea Consiliului Județean Vrancea, dar spune că are "sufletul împăcat" și se declară "convins că timpul va arăta justa valoare a oamenilor și a realizărilor fiecăruia". După 20 de ani la șefia CJ Vrancea, Oprișan a fost înfrânt de candidatul PNL Cătălin Toma.
Tribunalul București le-a condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare pe expertele Elena Mușuroiu și Ileana Cernea, care au făcut analiza financiar-contabilă în dosarul "Căprioara”, în care președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, a fost achitat. Cele două experte au fost condamnate pentru abuz în serviciu și complicitate la această infracțiune, dar achitate pentru favorizarea infractorului.